Vă propun cu această ocazie un articol mai vechi, care mi-a fost refuzat pentru publicare în Monitorul adolescenţilor, pe pretext că data de 8 decembrie, când apărea suplimentul, era posterioară datei de 6 decembrie… Măi să fie…

De la Nicolae la Vasile

În seara dinspre 5 spre 6 decembrie toţi copiii de pe plaiurile mioritice îl aşteaptă nerăbdători pe moş Nicolae să le aducă daruri, dimineaţa găsindu-le în pantofi sau în şosete. Aşa s-au petrecut lucrurile şi în acest an, acest obicei străvechi fiind încă respectat. Dar care sunt semnificaţiile şi ce alte ritualuri mai au loc la sat cu această ocazie? Ia să vedem…

După perioada de la Ovidenie şi pînă la Sfîntul Andrei, cînd se apăra casa de rău, sărbătoarea de Sfîntul Nicolae prefigurează victoria binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului. În tradiţia populară românească, Sînnicoară sau Sfîntul Nicolae este descris ca un moş cu barbă albă, ninsoarea în ziua lui sugerînd că acesta îşi scutură barba. De asemenea, el are putere divină asupra apelor, fiind protectorul corăbierilor; din acest motiv este asociat uneori cu luntraşul care trece sufletele oamenilor peste apă spre lumea de dincolo. În ceea ce priveşte calitatea sa de „dăruitor”, aceasta are rolul de a plasa sub bun augur începutul unui nou ciclu temporal, cel al iernei.

Cu această ocazie a trecerii într-un nou anotimp, percepută ca timp sacru, au loc pomene şi praznice, în scopul de a-i cinsti, pomeni şi îmbuna pe cei morţi. Bărbaţii duc lumînari la biserică şi dau liturghii, în timp ce femeile duc colivă, colivă ce poate fi folosită în rituri de divinaţie. Astfel, fetele nemăritate opresc colivă din ziua de Sfîntul Nicolae (6 decembrie), pe care o pun la icoane, urmînd ca în seara dinspre Sfîntul Vasile (1 ianuarie) să pună această colivă înaintea unei oglinzi, pe masă, alături de două lumînări şi o sticlă cu vin sau cu apă. După aceasta se închină Maicii Domnului, rugînd-o să le arate ursitul, apoi se culcă fără să vorbească cu nimeni. Imediat ce se trezesc din acest somn iniţiatic, fetele trebuie să păstreze în continuare taina şi tăcerea sacră, mergînd direct la oglindă. Continuînd ritualul şi uitîndu-se într-o parte şi într-alta a oglinzii, vor vedea pe cel menit să le fie soţ plimbîndu-se.

De altfel, o calitate a moşului constă în faptul că el le aduce ursitul fetelor sărace şi le înzestrează pentru a se mărita, aspect ce apare şi în basmele şi poveştile populare. În plus, tot el este cel care-i ajută pe cei săraci care nu pot îndeplini ritualul botezului. De aceea, el este numit în popor, pe lîngă „dăruitorul nevăzut”, şi „bunul şi milostivul” sau „bogatul şi milostivul”, motiv pentru care în alte culturi atribuţiile sale se confundă cu cele ale lui Moş Crăciun, rezultînd astfel şi noul apelativ pentru acesta din urmă, în loc de Father Christmas, Santa Claus (Klauss).

În fine, toate aceste acte de dărnicie făcute cu ocazia Moşului au rolul de a aduce abundenţă în noul ciclu temporal şi de a îmbuna natura, animalele, zeii şi sufletele morţilor în perioada care va urma.

Mădălina Iacob

[teoretic:] Joi, 8 decembrie 2005, Monitorul Adolescenţilor

Articolul apare şi aici.