Pentru început vă propun un articol pe care l-am publicat în urmă cu trei ani în Monitorul adolescenţilor, referitor la o sărbătoare importantă care se apropie cu repeziciune.


Tocmai am intrat în Noul An… dacic

Data de 30 noiembrie, care în calendarul creştin-otodox apare ca sărbătoarea Sfîntului Apostol Andrei, reprezenta pentru strămoşii noştri Anul Nou. În noaptea dinspre 29 spre 30 noiembrie, numită în popor şi „Noaptea Strigoilor”, ultima noapte în care cerul este deschis, dacii sărbătoreau trecerea într-un nou an.

Sărbătoarea face parte dintr-un lung şir de zile, aproximativ 35 la număr, închinate lupului, animal totem al geto-dacilor, încheind Filipii de Toamnă” şi, totodată, desemnînd încheierea unui ciclu şi începerea altuia nou. Prin tradiţie, cerul se deschide o dată cu Filipul cel Şchiop”, sau Ovidenia”, din data de 21 noiembrie, rămînînd astfel pînă în această noapte de cumpănă, Andreiul de iarnă”. În aceste zile, unii oameni încă mai practică anumite ritualuri, dintre care unele menite să înlăture pericolul prezentat de lupi sau strigoi, iar altele ajutînd tinerele fete să-şi afle ursitul.

Întrucît tradiţia actuală este rezultatul îmbinării substratului geto-dacic cu influenţele ulterioare, nu putem şti sigur decît că sărbătoarea din 30 noiembrie, care marchează trecerea definitivă de la vară la iarnă, de la căldură la frig, de la lumină la întuneric, avea în centrul său figura mitologică a lupului, ritualul complex fiind, foarte probabil, specific unui străvechi An Nou dacic.

Cu această ocazie se poartă măşti rituale, inclusiv masca de lup, simbolizînd întoarcerea periodică, anuală, a morţilor sub forma strigoilor şi transformarea celor vii, predispuşi prin naştere, în lupi sau vîrcolaci. Pentru a feri întreaga casă de aceste creaturi, se ung pragurile uşilor şi pervazurile ferestrelor cu usturoi şi leuştean şi se atîrnă la intrare o funie cu usturoi. În unele locuri, un ritual foarte important este păzitul usturoiului”, străvechi rit de iniţiere practicat de tineri în ajunul Andreiului: în cadrul unei şezători fetele aduc căpăţîni de usturoi şi le pun pe sobă, alături de o carafă de vin, colaci, zahăr, o panglică roşie şi busuioc, care urmează să fie păzite pînă dimineaţă de o fată mare, în timp ce bătrînii spun poveşti, iar tinerii joacă toată noaptea, la ivirea zorilor făcînd jocul sau hora usturoiului. Usturoiul astfel păzit capătă proprietăţi magice şi puteri miraculoase. În plus, cei care consumă covaşă, băutură rituală obţinută prin fermentarea mălaiului de porumb sau mei, vor fi feriţi de lup în iarna care urmează.

Pentru aflarea ursitului există două practici de divinaţie principale: „Vergelul” şi „Turta de Andrei”. Ceremonialul nocturn al vergelului, fiind grupat pe sexe, are în prim plan o Ursitoare, care interpretează simbolistica matrimonială a diverselor obiecte, în cazul fetelor, sau un Goge, în cazul băieţilor, care practică un ritual ceva mai complex. În cazul celui de-al doilea obicei, turta de Andrei, fetele fac turte din măsuri egale de apă neîncepută, sare şi făină, urmînd un anumit ritual în funcţie de zona geografică: apoi, noaptea, îşi visează ursitul aducîndu-le să bea apă, pentru a-şi potoli setea.

Nu în ultimul rînd, există anumite interdicţii cu privire la sărbătorile lupilor, în special a celei de Sfîntu Andrei, a căror nerespectare se spune că ar atrage atacurile lupilor. Dintre acestea, nu este permis ca femeile să se pieptene: astfel părul va fi încîlcit, iar lupii se vor rătăci prin păduri. De asemenea, nu se dă gunoiul afară din casă, nu se împrumută nici un lucru, nu se coase, nu se toarce şi nu se împleteşte, fiind îngăduită doar spălarea rufelor cu apă clocotită, pentru a opări, prin empatie, gura lupului. Şi, cel mai important, numele lupului nu trebuie pomenit în astfel de zile, ţinîndu-se cont de proverbul “Vorbeşti de lup şi lupul la uşă!”.

Mădălina Iacob

Joi, 1 decembrie 2005, Monitorul adolescenţilor

Articolul se găseşte şi aici.


Anunțuri