Giganţii, o generaţie titanică, născuta din Terra sau Gaia (Gaea) şi Uran (Uranus), erau nişte oameni superbi, violenţi şi impii, deoarece nu aveau credinţă în Zei, ei înşişi fiind de esenţă divină.

Giganţii formau prin excelenţă un popor muntean (Uran = munteanul, om de la munte).

 

În războiul lor cu Zeus, ei ridicară munţi peste munţi ca să ajungă în Olymp, la palatul lui Zeus; imensul Atlas se cutremura la atacul lor şi, cu toate că Zeii, în frunte cu Zeus, se năpustiră asupra lor, aruncând cu fulgere, tot nu au fost în stare să-i învingă, doar cu ajutorul lui Hercule reuşind Zeii această ispravă.

Patria Giganţilor se afla pe teritoriul Daciei vechi, lângă râul cel sfânt Oceanos Potamos (Dunărea), unde s-au născut şi fraţii lor mai mari, Titanii, din aceiaşi părinţi (Gaia şi Uran).

Adeseori, romanii foloseau drept comparative “lupta dintre Zei şi Titani + Giganţi” cu războaiele purtate împotriva dacilor, romanii fiind “zeii” biruitori asupra “Titanilor şi Giganţilor şi asupra dacilor în cele din urmă”.

 

Giganţii sunt pomeniţi şi în tradiţiile evreilor, figurând sub numele de Gog şi Magog; cea mai veche legendă despre Gog si Magog o aflăm la Ezechiel.

 Într-una din poveştile sale, prorocul şi profetul evreilor, Ezechiel, ameninţă pe evrei că Iehova va aduce asupra ţării lor pe regele Gog din ţara Magog, cu oastea sa cea superbă de cai şi călăreţi, înarmaţi cu săbii, lănci, arcuri, săgeţi, scuturi şi coifuri.

 Aceştia, venind de la Miazănoapte, călărind pe cai, vor da năvală ca o furtună asupra ţării lui Israel, ca să o prade şi să o distrugă. Ei vor cutreiera pământul în triumf, vor duce pe evrei în captivitate, apoi, împlinindu-şi misiunea lor, vor fi distruşi cu toţii de mânia Cerului.

Profeţia lui Ezechiel avea, fără îndoială, în vedere tradiţiile vechi despre teribilul război dintre Giganţi şi Titani şi Zei, când Giganţii şi Titanii urmăriseră pe Zei până în Egipt.

 Profetul Ieremia, care trăise cu puţin înainte de Ezechiel, vorbeşte despre acelaşi popor, pe care îl numeşte mai simplu “prădătorul ginţilor (praedo gentium)”, care va veni dintr-o zonă îndepărtată, din părţile de Miazănoapte, de la capătul Pământului; popor viteaz de călăreţi arcaşi, vechi şi puternic, vorbind o limbă pe care evreii nu o înţeleg.

 Ei sunt un popor mare, crud şi fără milă, iar vocea lor mugeşte ca marea şi ei vin pe cai mai iuţi decât vulturii, toţi înşiraţi, pregătiţi de un mare război de cotropire.

 Ei vor distruge cetatea Ierusalimului (cum a făcut şi viteazul Nabucodonosor) şi vor distruge şi toate cetăţile întărite ale lui Iuda, prefăcând ţara evreilor în pustiu, încât nu va mai rămâne om în Ierusalim, iar evreii vor deveni sclavi cu toţii (de unde şi numele lui Nabucodonosor de Lucifer – Luceafărul la creştini, care a dus în robire evreii după ce a distrus ţara lor).

 Cu 6 secole în urma lui Ezechiel, de Gog şi Magog mai face amintire şi Ioan Teologul în Apocalipsa.

 Vorbind despre timpurile cele din urmă ale lumii, Ioan ne spune că atunci când se vor împlini 1000 de ani de când a fost închis într-un adânc balaurul cel vechi Typhon (Diavolul, Satana, Set, Ahriman), atunci acesta va fi dezlegat şi, ieşind din temniţă, îşi va reface puterile şi va conduce la război pe popoarele Gog si Magog, ce sunt răspândite în cele 4 colţuri ale lumii şi al căror număr este cât nisipul mării.

 Apocalipsa consideră pe Gog şi Magog ca popoarele mame din care descindeau toate ginţile pelasge, răspândite în diferite părţi ale lumii vechi.

 Aceştia se vor revărsa pe faţa Pământului, vor asedia cetatea cea iubită a Ierusalimului, însă for fi nimiciţi de către focul ceresc, drept pedeapsă.

 În Apocalipsa, după cum vedem cu uşurintă, noi avem doar o simplă varianta prost copiată din tradiţiile vechi iudaice ale profeţilor şi prorocilor Ezechiel şi Ieremia, tradiţii mult anterioare creştinismului.

 Sub numele de Gog şi Magog, cei vechi înţelegeau cu deosebire pe Geţi şi Massageţi.

Numele de Goga, Gugu, Gugă, Gogă şi Gogan sunt şi azi în uzul ţăranilor români, mai cu seamă cei de la munte.

 Din oracolele sibylliene rezultă că ţările în care locuiau popoarele Gog şi Magog se aflau în partea de nord a Traciei.

 Alte tradiţii despre Gog şi Magog sunt prezentate şi în legendele epice despre Alexandru cel Mare.

 Ţara popoarelor numite Gog şi Magog e descrisă în naraţiunile acestea ca sălbatică, neospitalieră, fiind supusă vântului (Boreas), ploilor şi gerului de Miazănoapte.

Ginţile Gog şi Magog, ne spun aceste legende epice, făcuseră o invazie în părţile meridionale. Ele închiseră pe Alexandru în Macedonia, făcându-l prizonier, însă Alexandru reuşi să scape, urmând a aduna o oaste mare, şi plecă spre Miazănoapte, unde cucereşte ţara popoarelor Gog şi Magog.

 Dupa o altă legendă veche, ginţile Gog şi Magog se aflau sub dominaţia lui Popa Ion, un principe a cărui putere se întindea şi peste o parte însemnată a Asiei.

 Fără îndoiala că aici avem numai o reminiscenţă despre regele atât de onorat în istoria poporului pelasg, care purta numele de Ianus şi care, înainte de a trece în Italia, domnise peste Arimi, la nord de Oceanos Potamos; chipul său ni se prezintă şi pe anumite monede arhaice din Dacia.


 

Articol scris de Kogaion